
Perioada timpurie
Documentar Sighişoara este menţionată pentru prima dată în anul 1280 sub denominaţia Castrum Sex, pentru ca la nici două decenii (1298) distanţă, să fie amintită şi cu denumirea germană de Schespurch ( mai târziu transformat în Schäßburg). În anul 1367 este menționată documentar sub denumirea maghiară Seguzwar. Numele românesc al oraşului este atestat în scris pentru prima dată în anul 1435. Forma „Sighişoara” a pătruns în vocabularul toponimic al limbii române pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”, „cetatea Segheş”. Întemeierea cetăţii de către coloniştii saşi, considerată de către istorici ca având un plan hexagonal neregulat, este consemnată în cronicile secolului al XVII-lea, iar conform acestora, evenimentul ar fi avut loc în 1191 sau în 1198.