Aceasta avea ziduri înalte și groase de apărare și era înconjurată de o rețea de șanțuri cu apă menite să țină pericolul la distanță.

După invazia tătarilor din 1241, Brașovul devine centru politico-administrativ al Țării Bârsei și primește tot mai multe privilegii din partea regalității maghiare. De exemplu, orașul avea dreptul de a ține târg anual și de a depozita mărfuri, ceea ce contribuie la o dezvoltare comercială și culturală înfloritoare.Traseele comerciale deschid noi porți culturale pentru orașul Coroanei, dovadă fiind cele optsprezece bresle menționate în secolul al XVI-lea.

Astfel, în anul 1489, Brașovul devine cea mai populată așezare din Transilvania – aproximativ 2000 de locuitori, dintre care foarte mulți erau meșteșugari. În afara zidurilor sale se aflau trei suburbii, fiecare dintre acestea fiind locuite de români, sași și maghiari. Spre est (cartierul Blumăna) locuiau secuii, iar spre vest (cartierul Schei) se afla cartierul românesc concentrat în jurul Bisericii Sfântul Nicolae. Suburbiile aveau trăsături preponderent rurale, prezente mai ales în stilul arhitectural al clădirilor.

Fiind un important punct defensiv în lupta antiotomană, Brașovul era puternic susținut de regalitatea magiară. Acesta avea un sistem de apărare alcătuit din palisade, șanțuri adânci cu apă și valuri de pământ, fiind pregătit oricărui asediu. În anul 1646, cetatea era prevăzută cu 8 bastioane, 27 sau 28 de turnuri de apărare, ziduri puternice și multe alte sisteme defensive.

Tot în Evul Mediu, orașul de la poalele Tâmpei a cunoscut o amplă dezvoltare artistică. Pietrari, pictori, sticlari, tâmplari, sculptori și alți meșteri străini sau locali erau atrași pentru a contribui la înfrumusețarea bisericilor și clădirilor reprezentative la acea vreme. Totodată, aceștia își foloseau talentul și îndemânarea pentru fortificarea zidurilor cetății. Astăzi mai putem admira câteva picturi murale din sec. XIV în capela sudică a Bisercii Sfântul Bartolomeu și în partea nordică a Bisericii Negre.